
Ingrediente:
· 400 g piept de pui Fermele Crevedia;
· 1 kg fasole verde;
· 3-4 cartofi potriviţi;
· 1 ceapă mare;
· 1 litru suc de roşii;
· 50 ml untdelemn sau unt;
· pătrunjel;
· cimbru;
· 2-3 căţei de usturoi;
· sare;
· piper.
Mod de preparare:
1. Se taie şi se spală carnea, se scurge de apă şi se taie bucăţele. Apoi, împreună cu ceapa, se călesc în ulei până se rumenesc. Se adaugă 2 litri de apă caldă şi sare, după gust, şi se pun păstăile de fasole spălate, curăţate la capete şi rupte în jumătăţi.
2. Se curăţă roşiile de pieliţe şi se dau prin răzătoare.
3. După ce s-a fiert fasolea pe jumătate şi nivelul apei a scăzut, se adaugă sucul de roşii, cartofii tăiaţi cubuleţe, sarea şi piperul şi o mică ramură de cimbru şi se mai fierb aproximativ 30 de minute.
4. După ce a fiert ciorba de fasole, se pune usturoiul tocat mărunt pentru aroma deosebită pe care o lasă. Se toacă pătrunjelul, se presară pe fiecare porţie şi se serveşte cu pâine integrală sau de casă.
Vă dorim poftă bună!
Sursa de inspirație: www.retete.unica.ro