Recomandarea săptămâni

Ciorbă de ceapă cu pui

Ingrediente:

* 9-10 cepe;

* un pui Fermele Crevedia;

* pastă de ardei sau boia;

* jumătate de litru de smântână,

* 3-4 gălbenuşuri;

* sare.

Mod de preparare:

1. Se taie cepele la ambele capete, apoi se cufundă într-un vas cu apă, unde vor sta timp de aproximativ o jumătate de oră, după care se curăţa şi se toacă mărunt. Se pune ceapa într-o oală de circa 3-4 litri, împreună cu patru linguri de ulei, puţină sare şi se amestecă în timp ce se înmoaie la foc mic. Se adăugă bucăţile de carne de pui, încă puţină sare şi nişte pastă de ardei sau boia dulce, apă caldă cât să acopere carnea şi se lăsă să fiarbă. 2. Când carnea este aproape gata, se completează cu apă, apoi se continuă fierberea.

3. Între timp, se pregătește un amestec dintr-o jumătate de litru de smântână de bivoliţă, gălbenuşurile şi usturoiul pisat (o căpăţână). Se omogenizează totul, se diluează amestecul cu zeama în care fierbe puiul, apoi se răstoarnă în oală, după ce a fost luată de pe foc. Se mai amestecă puţin, se completează cu sare, dacă mai este cazul şi frunze de pătrunjel. După gust, se poate adăuga zeamă de varză.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: retetele bucătarului Mircea Groza

Recomandarea săptămânii

Pate de casă, din ficat de pui

Ingrediente:

* 550 g ficat de pui Fermele Crevedia;

* 1 ceapă;

* 1 cățel de usturoi;

* 2 foi de dafin;

* 2 gălbenușuri fierte tari;

* 80 g unt de 65% grăsime;

* 1 lingură muștar;

* 1 linguriță cimbru uscat;

* sare;

* 10 boabe de piper;

* piper măcinat.

Mod de preparare:

1. Se spală bine ficatul, se lasă să stea în apă rece cam 30 de minute. Se curăță de pielițe cu grijă și se spală pentru ultima data. Apoi se pune într-o cratiță, se adaugă ceapa curățată și taiată pe jumătate, cățelul de usuroi curățat, sare, boabele de piper și foile de dafin. Se acoperă totul cu apă și se pun pe foc.

2. Când se formează spuma se ia cu ajutorul unei palete și se lasă să fiarbă 30 de minute. După ce ficatul a fiert, se trece pe sub un jet de apă calduță, se scurge bine și se lăsă la răcit.

3. Ficatul rece se pune la robot, împreună cu ceapa, untul la temperatura camerei, galbenușurile trecute prin răzătoarea mică, se mixează până se obține o pastă. Se adaugă sare și piper, după gust, muștar și cimbru și se mixează pentru ultima dată.

4. Se va obține un pate cremos. Se poate pune într-o caserolă și se păstrează la rece.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro

Recomandarea săptămânii

Frigărui de pui

Ingrediente: (8-9 frigărui)

* 600 g piept de pui Fermele Crevedia;

* 1 vănătă medie;

* 2 cepe roșii noi;

* 1 ardei roșu;

* 3-4 roșii;

* 10-12 ciuperci champignon;

* 2 dovlecei;

* 2-3 ardei iuți verzi;

* usturoi deshidratat;

* 150 ml lapte degresat;

* boia dulce, sare, piper;

* 2-3 linguri ulei de măsline;

* 8-9 bețe pentru frigărui.

Mod de preparare:

1. Se taie pieptul de pui în bucățele potrivite și se pun într-un vas ceramic. Se acoperă, în întregime, cu lapte și se bagă în frigider pentru o oră.

2. După o oră, se scurg și se mută într-un vas separat. În același vas se adaugă legumele taiate în bucățele cam de aceeași dimensiune cu bucățile de pui. Se condimentează cu usturoi deshidratat, boia dulce, sare și piper și se amestecă bine. Se acoperă vasul cu o folie de plastic alimentară și se bagă în frigider pentru încă o oră.

3. Se formează frigăruile, alternând bucățile de pui cu cele de legume. Se ung frigăruile de pui cu puțin ulei de măsline.

4. Se prăjesc pe grătarul încins foarte foarte bine, câte 3-4 minute pe fiecare parte, sau până când carnea este complet pătrunsă.

5. Frigăruile de pui se servesc calde.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.lauraadamache.ro

Recomandarea săptămânii

Spaghete cu carne tocată de pui

Ingrediente:

* 300 gr spaghete;

* 1 1/2 piept de pui Fermele Crevedia dezosat;

* 1 borcan mic de ciuperci;

* 1 ceapă;

* 2 linguri ulei;

* 1 linguriță unt;

* 1 linguriță rasă busuioc;

* 400 gr roșii în suc propriu;

* 100 ml vin;

* sare, piper;

* cașcaval;

* pătrunjel verde.

Mod de preparare:

1. Se spală și apoi se toacă pieptul de pui cu ajutorul mașinii de tocat carne. Se curăță ceapa, se spală și se mărunțește. Se scurg ciupercile de zeamă și se spală în două-trei ape, apoi se taie mărunt.

2. Se pune într-un vas uleiul la încins, se adaugă ceapa și se lasă să se înmoaie 2-3 minute. Se adaugă apoi apoi carnea și ciupercile. Se mai lasă și acestea 3-4 minute, apoi se toarnă o cană de apă și vinul. Se acoperă cratița și se lasă să scadă la foc potrivit. Se toacă roșiile cubulețe și se pun mai spre final. Se condimentează după gust cu sare, piper și busuioc. Se mai lasă să dea cateva clocote și sosul este gata.

3. Într-o oală se pun la fiert apa cu un praf de sare și untul. Când dă în clocot se pun pastele. Se lasă să fiarbă 10-12 minute, apoi se scurg de apă.

4. Se adaugă pastele peste sos și se amestecă. Deasupra se rade cașcaval si se presară pătrunjel verde tocat.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucătăraș.ro