Recomandarea săptămânii

Ingrediente:

· 4 pulpe de pui Fermele Crevedia(sau un pui intreg mic 1.5 kg);

· 2 cepe medii-mari;

· 400 g roșii decojite din conservă amestecate cu 1 lingură zahar;

· 100 g măsline fără sâmburi;

· 5 căței usturoi;

· 1 ardei gras roșu;

· 1 ardei gras galben;

· 100 ml vin alb demisec;

· 100 ml supă de pui;

· 4 linguri ulei;

· 1 lingură ierburi de Provence;

· sare;

· piper.

Mod de preparare:

1. În locul ierburilor de Provence se pot folosi verdețuri uscate și pisate împreună: oregano, cimbru, flori de levanțică, busuioc, salvie, rozmarin.

2. Pulpele de pui se curață de tuleie și puf înainte de a fi gătite. Se pun apoi într-un vas termorezistent, pe un pat de roșii tocate (cele din conservă). Se păstrează sucul de la aceste roșii pentru a-l amesteca cu vin, ulei, 1/2 lingură ierburi de provence și 3 căței usturoi zdrobiți, dar se pune și o lingură de zahăr pentru a echilibra aciditatea acestuia. Pe lângă pulpe se pun măsline, ardeii tăiați fâșii mici, ceapa tăiată în 6-8 bucăți și 2 căței usturoi tăiați feliuțe. Se adaugă sare, piper și restul de ierburi, apoi se toarnă amestecul de vin, sucul de roșii, supa de pui și uleiul cu ierburi de provence.

3. Se acoperă vasul cu un capac sau o folie de aluminiu/hartie de copt și se dă la cuptorul preîncălzit la 180 grade, pentru aproximativ 45 minute. După acest interval de timp se scoate capacul (folia) folia și se mai lasă 30 minute în cuptor sau până se îngroață sosul din tavă. Sosul este cel mai important la această rețetă.

4. Din când în când puiul se întoarce pe cealalta parte, ca să nu se ardă.

5. Tocănița de pui în stil prevensal se poate servi simpla sau cu orez, cartofi natur, cous-cous.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.divainbucatarie.ro

Recomandarea săptămânii

Ingrediente:

Marinadă:

· 3 bucăți de piept de pui Fermele Crevedia, tăiate fâșii lungi;

· 2 linguri sos de soia;

· 2 căței de usturoi pisați;

· 1 conservă lapte de cocos;

· 1/2 linguriță chimion;

· 1/2 linguriță coriandru;

· 1/3 linguriță ghimbir;

Sosul satay:

· 2 linguri cu vârf unt de arahide;

· 1-2 lingurițe pudră de chilli;

· 1 lingură sos de pește;

· 1/2 conservă lapte de cocos;

· 1 lingură rasă zahăr brun;

· 1/2 linguriță coriandru;

· zeama de la o lămâie.

Mod de preparare:

1. Satay-ul este o carne care mai întâi se marinează într-un sos pe bază de lapte de cocos condimentat și apoi se gătește pe grătar.

2. Se pun în apă 8 bețigașe de lemn pentru frigărui și se țin acolo 30 de minute.

3. Într-un bol mare, se pune puiul tăiat și se amestecă cu restul ingredientelor pentru marinată.Se acoperă cu o folie alimentară și dă la frigider pentru cel puțin 30 de minute, dar se poate lăsa și peste noapte, pentru maximum de gust.

4. Cât timp puiul se marinează, se combină într-o crăticioară mică ingredientele pentru sosul satay, dar fără zeama de lămâie. Se pune pe focul mediu, amestecând încet și continuu cu o lingură sau spatulă de lemn.

5. Când atinge punctul de fierbere, se dă focul mic și se amestecă până când se îngroașă. Se oprește focul și se încorporează și zeama de lămâie. Sosul satay poate fi servit atât cald cât și rece. Se scot bețigașele pentru frigărui din apă, și se înfig bucățile de pui pe ele. Într-o tigaie-grătar sau chiar pe grătar, se prăjesc 8-10 minute până se pătrund.

Vă dorim poftă bună!

Sursa e inspirație: www.retete.unica.ro

Recomnadarea săptămânii

Ingrediente:

· ceapă galbenă 4 bucăți mari;

· 1 piept de pui dezosat Fermele Crevedia;

· sare de mare, pper proaspăt măcinat;

· boia dulce de ardei;

· 1 lingură ulei de măsline;

· 2 felii cca. 50 g șuncă afumată;

· 1 ou;

· 100 g brânză de vaci;

· 100 g telemea de oi/vacă;

· 50 g cașcaval;

· ceapă verde;

· mărar proaspăt (opțional);

· pătrunjel verde (opțional).

Mod de preparare:

1. Se curăță pieptul de pui, se taie fâșii, apoi se condimentează de sare, piper, boia, ulei de măsline și se prăjește la foc iute, cât să se rumenească, apoi se lasă la răcit. După ce s-a răcit se toacă cubulețe.

2. Într-un vas încăpător se pune brânza de vaci, telemeaua, șunca afumată tocată mărunt, pieptul de pui mărunțit, oul și verdețurile, se amestecă ușor până ce se înglobează toate ingredientele.

3. Ceapa se curăță, apoi se taie câte un căpăcel și se scobește miezul, astfel încât să rămână 2-3 foi la exterior.

4. Cepele curățate se umplu cu amestecul de mai sus, se pun într-un vas termorezistent, se presară cașcavalul ras, deasupra și se dau la gătit în cuptorul preîmcis, neacoperite, aproximativ 30 minute la 150 grade.

5. Cepele umplute se pot servi fierbinți cu puțină smântână sau simple, după gust.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro

Recomandarea săptămanii

Ingrediente:

· Un pui grill Fermele Crevedia;

· Ulei de măsline spray cca. 50 g;

· Condimente pentru pui ½ plic;

· Boia de ardei dulce 2 linguri;

· Pară 2 bucăți;

· Dovlecel 1 bucată;

· Apio 2 tije;

· Ardei kapia 1 bucată;

· Bere 500 ml;

· Sticlă de bere 1 bucată.

Mod de preparare:

1. Puiul se curăță de eventualii tulei rămași de la pigulit.

2. Sticla de bere curățată de etichete, umplută cu apă, se pune într-o tavă termorezistentă. Puiul grill se așază pe sticlă, apoi se asezonează cu uleiul de măsline cremos din spray, se presară condimentele de pui, plus boiaua.

3. Para, dovlecelul, ardeiul kapia, tijele de apio se spală și se taie grosier.

4. În tavă, de jur împrejurul puiului, se pun legumele, fructele și vegetalele.

5. Pentru a evita spargerea sticlei la temperaturi înalte, se adaugă și lichid în tavă, de data aceasta, bere blondă, apoi se pune la gătit, în cuptorul preîncins aproximativ 45 de minute la 200 grade.

6. Din când în când se unge puiul cu zeama lăsată.

7. Când se înțeapă puiul și zeama ce se scurge din el este clară, limpede înseamnă că puiul nostru e gătit și se poate savura împreună cu legumele din tavă. Se poate adăuga și un piure cremos din cartofi!

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro