Recomandarea săptămânii

Ingrediente:

· 800 gr carne tocată din piept de pui Fermele Crevedia;

· 200 gr kaiser tocat;

· 1 ceapă;

· 2 linguri de ulei;

· boia dulce/iute;

· sare;

· piper negru măcinat;

· cimbru;

· schinduf măcinat;

· 1 lingură orez;

· foi de dragavei mari;

· roșii pasate;

· borș.

Mod de preparare:

1. Se pune ceapa curățată, spălată și tocată fin în uleiul încins, Când s-a înmuiat, se adaugă boiaua dulce și iute. Se dă vasul jos și se lasă ceapa să se răcească.

2. Se fierbe 10-12 minute orezul în puțină apă cu sare, apoi se scurge.

3. Se amestecă carnea de pui cu kaiserul dat prin mașina de carne, orezul, ceapa, sarea, piperul, cimbrul și schinduful.

4. Se pregătesc foile de dragavei. Se taie cozile și tija groasă și se spală bine. Se pune la foc un vas cu puțină apă și sare și când aceasta este fierbinte se trec pe rand foile de dragavei. Nu trebuie ținute mult pentru a nu se înmuia prea tare, ci doar introduse și scoase, să se înmoaie doar atât cât să poată fi rulate ușor.

5. Se pune umplutura la marginea foii de dragavei și se rulează, introducând capetele înăuntru. Se așază sarmalele într-un vas, pe un singur strat, se adaugă roșiile și borș fiert separat cât să acopere sarmalele. Se dă vasul la cuptor până se leagă sosul.

6. Sarmalele se pot sevi fierbinți, cu smântână.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro

Recomandarea săptămânii

Ingrediente:

· 3-4 pulpe de pui Fermele Crevedia;

· 1 ceapă;

· 2 morcovi mici;

· 2 căței usturoi;

· 3 tulpini de țelină;

· 1 crenguță de rozmarin;

· 1 pahar de vin roșu (150ml);

· 400 g pulpă de roșii;

· sare;

· piper;

· ulei pentru prăjit.

Mod de preparare:

1. Se încinge uleiul într-o tigaie și se prăjesc pulpele de pui pe ambele părți, aproximativ 10 minute, până devin aurii. Se adăugă ceapa tocată mărunt, morcovul ras, usturoiul tăiat cuburi și tulpinile de țelină tocate.

2. Se condimentează cu sare și piper, se adaugă rozmarinul și se lasă încă 5 minute să se prăjească. Se toarnă un pahar de vin roșu, se amestecă si se lasă pe foc până se evaporă.

3. Se adaugă roșiile tăiate cubulețe. Se acoperă cu un capac și totul se fierbe la foc mic pentru 20-30 minute.

4. Dacă sosul scade prea mult, se mai adaugă o ceașcă de apă sau suc de roșii. Când totul este gata, se presară o legătură de pătrunjel verde tocat mărunt și se poate servi alături de o garnitură de piure de cartofi sau mămăligă.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.divainbucatarie.ro

Recomandarea săptămânii

Ingrediente:

· 500 g piept de pui Fermele Crevedia;

· 1 ceapă galbenă;

· 4 căței usturoi;

· 2 linguri ulei de măsline;

· 1 mango;

· 1 roșie;

· 1 lingură sare de mare;

· 1 linguriță piper proaspăt măcinat;

· 1 lingură condimente pentru pui (curry, corinadru, boia de adei dulce, rozmarin);

· 1 conservă cca. 300 ml lapte de cocos;

· 500 g paste pentru wok.

Mod de preparare:

1. Ceapa și usturoiul se curăță, apoi se toacă mărunt.

2. Pieptul de pui se spală, se curăță și se taie bucățele mai mari.

3. Într-o tigaie mai înaltă, sau chiar un wok, se pune uleiul de măsline la încins, apoi se adaugă ceapa și usturoiul mărunțit, se lasă la călit aproximativ 5 minute la foc mare.

4. Se adaugă cubulețele de pui, roșiile mărunțite, mirodeniile și laptele de cocos. Se lasă la gătit la foc mediu, semiacoperit, pentru 15 minute. Între timp se curăță fructul de mango și se taie cubulețe.

5. La final se adaugă cubulețele de mango, se mai lasă la gătit, minim 5 minute, cât să se amestece gusturile.

6. Se poate servi fierbinte alături de orez, tăiței chinezești de orez sticlos sau cu ou.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro

Recomandarea săptămânii

Ingrediente:

· 1000 g piept de pui Fermele Crevedia;

· 3 bucăți ceapă verde;

· 1 ardei verde;

· 1 ardei kapia;

· 3 linguri ulei;

· 400 ml apă;

· 300 ml vin alb demisec;

· 1 lingură sare de mare;

· 1 linguriță piper proaspăt măcinat;

· 1 lingură boia de ardei dulce;

· 1 lingură usturoi pudră;

· 2 linguri muștar pudră.

Mod de preparare:

1. Se curăță Ceapa verde și ardeii, se spală și se toacă grosier.

2. Într-un vas încăpător, se adaugă uleiul, apoi vegetalele, 200 ml apă rece și se lasă la călit la foc mediu semiacoperit, aproximativ 10 minute, până ce vegetalele ajung translucide.

3. Între timp pieptul de pui se fasonează și se taie bucățele și se adaugă apoi la amestecul de mai sus, lăsându-se la gătit 10 minute la foc iute, neacoperit, amestecându-se la nevoie.

4. Se asezonează de sare, piper, boia, usturoi, pudră de muștar și vin, se mai lasă la gătit încă 15 minute semiacoperit, la foc mediu.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro

Recomandarea săptămânii

Ingrediente

· 700 – 800 g de pipote Fermele Crevedia;

· 1 linguriță sare grunjoasă;

· 1 fir cimbru (sau 1/2 linguriță cimbru uscat);

· 2 căței usturoi;

· ulei sau untură de rața/pui.

Mod de preparare:

1. Inimile se lasă întregi. Pipotele se taie în două decupându-se partea tare dintre ele, acel zgarci albicios care le ține legate.

2. Se amestecă pipotele și inimile cu sarea și cimbrul. Se acoperaă cu folie și se lasă la frigider până a doua zi.

3. A doua zi se lasă să revină la temperatura camerei, apoi se acoperă cu ulei sau untură topită. Este recomandată folosirea unei caserole cât mai înguste care să le cuprindă, astfel încât să nu se facă risipă de grasime. Grăsimea de pe confit care va ramână, va putea fi folosită la alte preparate.

4. Se acoperă vasul și se pune la cuptor, la 120C, timp de 3 ore. La final se lasă la răcit preferabil în cuptor.

5. Se păstreaza la frigider. Când se folosesc se pot încălzi în tigaie, în puțin ulei în care au fost confiate.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.e-retete.ro