Recomandarea săptămânii

Pate de casă, din ficat de pui

Ingrediente:

* 550 g ficat de pui Fermele Crevedia;

* 1 ceapă;

* 1 cățel de usturoi;

* 2 foi de dafin;

* 2 gălbenușuri fierte tari;

* 80 g unt de 65% grăsime;

* 1 lingură muștar;

* 1 linguriță cimbru uscat;

* sare;

* 10 boabe de piper;

* piper măcinat.

Mod de preparare:

1. Se spală bine ficatul, se lasă să stea în apă rece cam 30 de minute. Se curăță de pielițe cu grijă și se spală pentru ultima data. Apoi se pune într-o cratiță, se adaugă ceapa curățată și taiată pe jumătate, cățelul de usuroi curățat, sare, boabele de piper și foile de dafin. Se acoperă totul cu apă și se pun pe foc.

2. Când se formează spuma se ia cu ajutorul unei palete și se lasă să fiarbă 30 de minute. După ce ficatul a fiert, se trece pe sub un jet de apă calduță, se scurge bine și se lăsă la răcit.

3. Ficatul rece se pune la robot, împreună cu ceapa, untul la temperatura camerei, galbenușurile trecute prin răzătoarea mică, se mixează până se obține o pastă. Se adaugă sare și piper, după gust, muștar și cimbru și se mixează pentru ultima dată.

4. Se va obține un pate cremos. Se poate pune într-o caserolă și se păstrează la rece.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.bucataras.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *