Recomandarea săptămânii

Musaca de cartofi cu ficăței de pui Fermele Crevedia

Ingrediente:

· 6 cartofi mari;

· 500 gr ficăței Fermele Crevedia;

· 1 legătură mărar;

· 1 legătură pătrunjel;

· 100 ml lapte;

· 50 gr unt;

· 200 ml suc de roșii;

· cimbru, sare, piper;

· 20 ml ulei de măsline.

Mod de preparare:

1. Ficațeii se spală, se curață și se pun la scurs. Cartofii se curață de coajă, se taie în cuburi mari și se pun la fiert, în apă cu sare. Verdeturile se curață și ele, se spală și se toacă mărunt. După ce s-au scurs, ficățeii se taie în bucăți potrivite. Se adaugă verdeață, un pic de cimbru, un praf de sare și de piper.

2. Cartofii se pasează dupa ce au fiert, se adaugă untul și laptele, se amestecă bine, până se obține un piure omogen.

3. Într-un vas termorezistent, uns în prealabil cu ulei de măsline, se așază un strat de ficăței cu verdeață, se toarnă sucul de roșii și deasupra stratul de cartofi. Se dă la cuptor, la foc potrivit, timp de 40-45 de minute.

4. Se poate servi ornată cu verdeață, rondele de castraveți, roșii și pătrunjel.

Vă dorim poftă bună!

Sursa de inspirație: www.culinar.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *